Catedrala Sfântul Spiridon-NouParaclis Patriarhal este situată în București, pe Calea Șerban Vodă nr. 29, la mică distanță spre sud de Piața Unirii, aproape de Dealul Mitropoliei. Este clasată ca monument istoric de categoria A (de importanță națională), cod B-II-m-A-19750, și a fost denumită „Sfântul Spiridon-Nou” spre a se deosebi de biserica „Sfântul Spiridon-Vechi”, aflată în Piața Națiunile Unite.

La începutul secolului al XVII-lea, Calea Șerban Vodă era doar un drum de pământ, care a fost podit cu bârne mari de stejar de către domnitorul Țării Românești, Radu Șerban (1601-1611). Pe atunci, calea era cunoscută ca „Podul lui Șerban Vodă”, dar spre sfârșitul veacului al XVIII-lea, în vremea lui Alexandru Vodă Ipsilanti, a început să i se spună „Podul Beilicului” (de la beilic = casă în care erau găzduiți beii sau alți demnitari turci, trimiși ai Porții în Țările Române). Pe aici intrau în București domnitorii numiți de Poarta Otomană, care erau întâmpinați de către mitropolitul Ungrovlahiei la mănăstirea Văcărești, aflată în sudul Bucureștilor. În anul 1835 artera a primit în locul grinzilor de lemn un acoperământ din bolovani de râu. Drumul pornea din dreptul altarului Bisericii de la Curtea Domnească, mergea până în dreptul Liceului Gheorghe Șincai de astăzi, de acolo cotind la 90 de grade spre orașul Giurgiu. Ca stradă cu locuințe și prăvălii, ținea până la pârâul Lânăriei, de acolo prefăcându-se într-un drum de țară. Până în anul 1878 când a fost desfăcută legătura de vasalitate față de Sultanul otoman, a fost cel mai important drum din București. Multe biserici și mănăstiri din București dețineau de-a lungul Căii Șerban Vodă case, prăvălii, pivnițe sau locuri virane. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost modernizată, iar în 1878 după intrarea triumfătoare a Armatei Române în București în urma războiului ruso-turc, vechile artere au fost redenumite. Atunci „Podul Beilicului” și-a (re)căpătat numele de Calea Șerban Vodă, cu referire la Șerban Cantacuzino – domnitor al Țării Românești între 1678 și 1688. După construirea mănăstirii Sfântul Spiridon-Nou de lângă Podul Beilicului s-a format mahalaua cu același nume –  mahalaua Sfântul Spiridon – care număra la sfârșitul secolului al XIX-lea în jur de 40 de case.