„Mă numesc Iuliana și aș dori ca această minune a Sfântului Spiridon să fie publicată, pentru că Sfântul chiar face minuni! Era în vara anului 2003, soțul meu suferise un accident vascular. Ne-am trezit la 4 dimineața cu perna plină de sânge…nu se mai oprea. Am plecat spre Spitalul Colentina. L-au supus la niște radiografii, fără să-i facă control preliminar, și au constatat că ar fi o sinuzită, drept pentru care l-au ținut în spital sub observație, acesta fiind și hemofilic. După 2 zile nu mai vorbea coerent, mâna dreapta îi amorțise, la fel și fața pe partea dreaptă. A fost trimis de urgență la Spitalul „Bagdasar Arseni“ pentru investigații și tomografie. În urma investigației, s-a constatat că soțul meu suferise un accident vascular și că doar o minune a făcut ca sângele să curgă în exterior și să nu inunde creierul. În tot acest timp, biserica mea de suflet era Sfântul Spiridon-Nou. Mă duceam și mă rugam mereu. După 3 zile de tratament soțul meu avea să-și revină.
A ieșit din spital și îmi tot spunea că în acest timp visa seară de seară biserici. L-am rugat să meargă cu mine la biserica Sfântul Spiridon-Nou și să-i mulțumim, însă el provenea dintr-o familie de atei și îmi spunea de fiecare dată: Du-te tu! M-am dus și i-am mulțumit Sfântului Spiridon cum am știut eu, dar Sfântul își dorea să vină și el! Au trecut 8 luni de atunci, toate bune și frumoase, până într-o seară când soțul meu acuza dureri puternice de cap. Am încercat cu calmante, dar efectul lor nu apărea. A doua zi am mers la Spitalul Colentina unde i s-a făcut un control și a fost descoperit un hematom apărut în urma unui alt accident vascular, după care soțul meu a intrat în comă. Plângeam și mă rugam Sfântului Spiridon să mai facă o minune, să-l mai ajute o dată. Puneam zi de zi lucrurile lui pe raclă, iar lacrimile îmi curgeau șiroaie, puterea Sfântului pe care o simțeam de fiecare dată era fantastică. Au urmat câteva zile, două-trei, iar medicii îmi spuneau că dacă ar fi să își revină, vom avea probleme mari. Dar…nu a fost așa.
Într-una din zile, după ce am plecat de la Sfântul Spiridon-Nou și mă îndreptam spre Secția de terapie intensivă a Spitalului Colentina, pentru prima oară în cele trei zile am simțit o stare de bine. Ajunsă acolo, am văzut câțiva medici și asistente strânse la patul soțului meu. În primă fază m-am gândit la ce este mai rău, dar…surpriză! Soțul meu își revenise, mă întreba unde este, el îmi spunea că se află într-o biserică, iar eu încercam să-i explic că este la spital și mai ales despre ce s-a întâmplat cu el.
A stat internat trei săptămâni, după care i s-a făcut externarea. Într-una din zile, stând lângă el în spital, mi-a povestit un vis pe care îl avusese cât a fost în comă. Vis care, deși au trecut anii, mă cutremură și acum. Se făcea că soțul meu își visase moartea. Era un căruțaș care căra spre cimitir o căruță plină de chirpici. La un moment dat avea să vină un om blând cu barbă, care l-a oprit pe căruțaș la intrarea în cimitir. Omul s-a îndreptat spre căruță, a luat un chirpici și l-a pus jos, spunând: Acesta deocamdată nu!, iar chirpiciul a luat forma soțului meu. Visul acesta l-a speriat rău și l-a marcat mulți ani pe soțul meu. S-au scurs cele trei săptămâni de stat în spital și a venit momentul ieșirii. Din visul lui am simțit că Sfântul Spiridon a făcut o minune ca să îi dea soțului meu o a doua șansă. Când urcam în mașină mi-a zis: Hai să mergem la biserica aia la care te rogi tu! La intrarea în biserică, la acea vreme, apărea pe unul din stâlpi un portret mare al Sfântului Spiridon. Când soțul meu a intrat, a început să strige tare: Acesta e, acesta e! Aveam să înțeleg că omul care a luat chirpiciul din căruță era Sfântul Spiridon. Atunci a început să creadă și el în minuni și să meargă la biserică. Deși au trecut anii, îți mulțumesc din suflet, Sfinte Spiridon, pentru tot ceea ce faci pentru noi!”.(Iuliana, București)