Noile Minuni

Credincioşii din Bucureşti îl pot cinsti în mod deosebit astăzi, de ziua lui, pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, la sfintele lăcaşuri închinate lui: Biserica „Sfântul Spiridon“-Vechi şi Catedrala „Sfântul Spiridon“-Nou, paraclis patriarhal. Despre ajutorul grabnic în boli, precum şi în lucruri mai mici, vă invităm să citiţi mărturiile a două persoane care au dorit să se ştie că Sfântul Spiridon ajută şi vor să-i mulţumească în felul acesta.

Între acatistele lăsate de credincioşi la Biserica „Sfântul Spiridon“-Nou din Bucureşti, slujitorii altarului au aflat o scrisoare pe care ne-au încredinţat-o publicării, întrucât chiar semnatara ei doreşte acest lucru, dar şi pentru că mărturia cuprinsă în aceste rânduri este cutremurătoare şi poate întări credinţa multora dintre noi. Prin urmare, citiţi despre minunile de azi ale Sfântului Spiridon! 

Cum l-a vindecat „omul blând cu barbă“

Mă numesc Iuliana şi aş dori ca această minune a Sfântului Spiridon să fie publicată, pentru că Sfântul chiar face minuni!

Era în vara anului 2003, soţul meu suferise un accident vascular. Ne-am trezit la 4 dimineaţa cu perna plină de sânge… nu se mai oprea. Am plecat spre Spitalul Colentina. L-au supus la nişte radiografii, fără să-i facă control preliminar, şi au constatat că ar fi o sinuzită… Oricum l-au ţinut în spital sub observaţie, acesta fiind şi hemofilic. După 2 zile nu mai vorbea coerent, mâna dreapta îi amorţise, la fel şi faţa pe partea dreaptă. A fost trimis de urgenţă la Spitalul „Bagdasar Arseni“ pentru investigaţii şi tomografie. În urma investigaţiei, s-a constatat că soţul meu suferise un accident vascular şi că doar o minune a făcut ca sângele să curgă în exterior şi să nu inunde creierul. În tot acest timp, biserica mea de suflet era „Sfântul Spiridon“-Nou. Mă duceam şi mă rugam mereu. După 3 zile de tratament soţul meu avea să-şi revină.

A ieşit din spital şi îmi tot spunea că în acest timp visa seară de seară biserici. L-am rugat să meargă cu mine la Sfântul Spiridon şi să-i mulţumim. Dar el provine dintr-o familie de atei şi îmi spunea de fiecare dată: „Du-te tu..!“ M-am dus şi i-am mulţumit Sfântului Spiridon cum am ştiut eu. Dar Sfântul îşi dorea să vină şi el! Au trecut 8 luni de atunci, toate bune şi frumoase, până într-o seară când soţul meu acuza dureri puternice de cap. Am încercat cu calmante, dar efectul nu apărea.

A doua zi am mers la Spitalul Colentina unde i s-a făcut un control şi a fost descoperit un hematom apărut în urma unui alt accident vascular, după care soţul meu a intrat în comă. Plângeam şi mă rugam Sfântului Spiridon să mai facă  o minune, să-l mai ajute o dată. Puneam zi de zi lucrurile lui pe raclă, iar lacrimile îmi curgeau şiroaie, puterea Sfântului pe care o simţeam de fiecare dată era fantastică. Au urmat câteva zile, două-trei, iar medicii îmi spuneau că dacă ar fi să îşi revină, vom avea probleme mari. Dar… nu a fost aşa.

Într-una din zile, după ce am plecat de la Sfântul Spiridon şi mă îndreptam spre Secţia de terapie intensivă a Spitalului Colentina, pentru prima oară în cele trei zile am simţit o stare de bine. Ajunsă acolo, am văzut câţiva medici şi asistente strânse la patul soţului meu. În primă fază m-am gândit la ce este mai rău, dar… surpriză! Soţul meu îşi revenise, mă întreba unde este, el îmi spunea că se află într-o biserică. Iar eu încercam să-i explic că este la spital şi mai ales ce s-a întâmplat cu el.

A stat trei săptămâni internat, după care i s-a făcut externarea. Într-una din zile, stând lângă el în spital, mi-a povestit un vis pe care îl avusese cât a fost în comă. Vis care, deşi au trecut anii, mă cutremură şi acum.

Se făcea că soţul meu îşi visase moartea. Era un căruţaş care căra spre cimitir o căruţă plină de chirpici. La un moment dat avea să vină „un om blând cu barbă“, care l-a oprit pe căruţaş la intrarea în cimitir. Omul s-a îndreptat spre căruţă, a luat un chirpici şi l-a pus jos, spunând: „Acesta deocamdată nu!“, iar chirpiciul a luat forma soţului meu. (Visul acesta l-a speriat rău şi l-a marcat mulţi ani pe soţul meu.)

S-au scurs cele trei săptămâni de stat în spital şi a venit momentul ieşirii. Din visul lui am simţit că Sfântul Spiridon a făcut o minune ca să îi dea soţului meu o a doua şansă. Când urcam în maşină mi-a zis: „Hai să mergem la biserica aia la care te rogi tu!“

La intrarea în biserică, la acea vreme, apărea pe unul din stâlpi un portret mare al Sfântului Spiridon. Când soţul meu a intrat, a început să strige tare: „Asta e, asta e!“ Aveam să înţeleg că omul care a luat chirpiciul din căruţă era Sfântul Spiridon. Atunci a început să creadă şi el în minuni şi să meargă la biserică. Deşi au trecut anii, îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Spiridoane, pentru tot ceea ce faci pentru noi!

 Iuliana, Bucureşti

*******

„Când am împlinit 20 de ani, cineva mi-a aşezat în mână darul Sfântului“

L-am cunoscut pe Laurenţiu Anghelache în urmă cu câţiva ani şi de atunci îmi este ca un frate. Tânăr cu privirea luminoasă, radiind de energie şi speranţă, am aflat în el de nenumărate ori dovada că în nevoie cel mai mare ajutor ne este credinţa sinceră în mijlocirea sfinţilor, casnicii lui Dumnezeu. Nu de puţine ori am încercat şi eu să trec peste momentele mai grele căutând sfatul unui apropiat. Răspunsul lui Laurenţiu în orice nevoie îl ştiam dinainte: „Of, hai, că nu te lasă Sfântul Spiridon!“

Nu i-am înţeles de la început încrederea aproape orbească. Cum să laşi mereu toată grija „în cârca“ Sfântului…? Dar mărturia lui mi-a dovedit că nu doar în momentele de cumpănă, când rămânem neajutoraţi, sfinţii lui Dumnezeu îşi întind mâna şi ne ajută, ci chiar în fiecare zi, pentru orice nevoie. Cele povestite de el sunt lucruri simple, amintiri ale unor momente pe care cu toţii le-am trăit într-o formă sau alta, dar în care Sfântul Ierarh Spiridon a arătat că nu trece cu vederea rugăciunea sinceră şi credinţa nestrămutată.

Ataşamentul lui faţă de Sfântul Spiridon îşi află rădăcinile în copilărie, când în oraşul său natal, Comarnic, judeţul Prahova, a început construcţia unei noi biserici. „Pe când eram în clasa a VIII-a, unul din colegi mi-a povestit despre biserica nouă care se construise în oraş şi la care, de trei ani de zile, nu reuşisem să ajung. Nu ştiam nimic despre aceasta, dar urma să aflu că-i este închinată Sfântului Spiridon. Primul contact cu Sfântul l-am avut prin acatistul pe care-l primise drept canon de rugăciune unul din fraţii mei. I-am citit viaţa şi apoi acatistul, iar încet-încet m-am apropiat de Sfânt, simţindu-i ajutorul“, mi-a povestit Laurenţiu.

Legătura sa cu cinstitul ierarh a crescut tot mereu, fiind el însuşi martor nenumăratelor povestiri ale celor care au ajuns în pelerinaj la moaştele sale, în insula Corfu din Grecia. Îşi dorea la rândul său să ajungă acolo, dar posibilităţile financiare din acea vreme nu-i permiteau decât să viseze o astfel de călătorie. „Eram convins că numai Sfântul putea face o minune să ajung într-o zi la el. Timpul a trecut şi toată această aşteptare avea să fie răsplătită, căci în ziua când am împlinit 20 de ani, cineva mi-a aşezat în mână darul Sfântului. Erau biletele de avion către Corfu. Trecuseră şase ani în care inima mi-a ars de dor, dar visul atâtor ani a reuşit să devină realitate“, mi-a mărturisit Laurenţiu.

Întâlnirea cu Sfântul şi timpul care se opreşte

Pregătindu-se de întâlnirea mult-aşteptată cu Sfântul, la îndemnul duhovnicului, a confecţionat nişte papucei de catifea, după modelul celor pe care îi poartă Sfântul şi astăzi, în racla ce-i ocroteşte sfintele moaşte. „Îmi amintesc că am hoinărit toată ziua prin Bucureşti ca să găsesc materialul potrivit pentru darul meu, iar în drum spre gară am realizat că trenul pe care urma să îl iau până acasă ar fi trebuit deja să plece. Eram oricum în întârziere, dar m-am rugat Sfântului să mă ajute şi, ca să vezi minune, trenul era încă pe peron, deşi timpul trecuse cu mult peste ora plecării! După ce am urcat, trenul s-a pus în mişcare… Mi-am dat seama că numai Sfântul putea să oprească trenul ca să pot ajunge acasă şi să-i pregătesc papuceii. A sosit şi ziua plecării spre Corfu, iar întâlnirea cu Sfântul, care smerit aştepta în raclă, n-o pot descrie în cuvinte… Timpul avea alt tempo, parcă se oprise în loc. Papuceii pe care i-am adus în dar au rămas acolo, dar după vreo trei luni maicile de acolo ni i-au trimis înapoi, iar acum purtau mireasma Sfântului. Unul din ei se află şi astăzi spre închinare la Mănăstirea Cornu, în Prahova, păstrând vie minunea ce s-a săvârşit prin acesta cu noi“, îşi aminteşte Laurenţiu. „Sfântul îl liniştise…“

Sfântul nu a uitat niciodată să îi dea răspuns rugăciunilor pe care Laurenţiu i le aducea în orice împrejurare. „Eram elev la Seminarul Teologic din Bucureşti, iar unul din colegii de cameră suferea de câteva zile de o durere groaznică de măsea. Într-una din nopţi, pe când ceilalţi dormeau, l-am auzit plângând din cauza durerii. Înainte de culcare luase un calmant care îşi pierduse deja efectul. Nu mai aveam alte pastile. Încercând să-l liniştesc, l-am dat cu ulei sfinţit adus din Corfu, de la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, pe care-l ţineam ca pe un dar nepreţuit. Ungându-l în semnul crucii, l-am sfătuit să se aşeze în pat şi să se liniştească, dar nu mă asculta, căci durerea era insuportabilă. Aşezându-mă apoi lângă el, am îngenuncheat şi am început să citesc acatistul Sfântului. Îl auzeam scâncind de durere, însă, după ce am terminat acatistul, colegul meu deja adormise. Sfântul Spiridon îl liniştise. Acest lucru mi l-a spus dimineaţa când s-a trezit. Nu mai avea nimic. El care până atunci adesea glumea pe seama faptului că în toate câte le făceam ceream ajutorul Sfântului, ajunsese să se convingă singur de puterea sa şi să mărturisească el însuşi cât de grabnic ajutător este. Am continuat de atunci cu şi mai multă încredere să cer ajutorul Sfântului în orice împrejurare, dobândindu-l de fiecare dată când îl ceream.“

Câţi dintre noi nu au alergat către prieteni când, aflaţi în nevoie, am pierdut orice fărâmă de speranţă? Şi câţi dintre noi ne-am amintit ca printre prieteni să îi numărăm şi pe sfinţi, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar au înţeles că iubirea nu e părtinitoare. Am auzit poate adesea de poveştile creştinilor care au aflat alinare în rugăciunea îndreptată spre cei regăsiţi în icoane, dar rămânem neîncrezători în posibilitatea de a ni se întâmpla nouă asemenea şi, ca Apostolul Toma, aşteptăm să pipăim cu propriile mâini minunea.

După cuvintele lui Laurenţiu, Sfântul săvârşeşte minuni nenumărate în fiecare zi. Unele sunt însă prea simple ca noi, ocupaţi cu permanentele griji ale lumii, puşi tot timpul pe fugă, să ne oprim preţ de numai câteva clipe şi să le vedem. Tot ce mi-a povestit s-au petrecut, spune el, spre a cunoaşte mila şi ajutorul Sfântului. Înainte să ne despărţim, Laurenţiu mi-a mai spus doar atât, îndreptându-mi atenţia spre icoana Sfântului, ce stătea rezemată într-un colţ al camerei sale, privind blând spre noi: „Acestea au fost doar câteva din nenumăratele minuni pe care Sfântul le-a săvârşit atunci când i-am cerut ajutorul şi nu numai, ca să arate cât este de grabnic ajutător spre încercările oamenilor. Nădăjduiesc să fie spre folosul tuturor celor care-l iubesc şi să sporească mai mult dragostea şi evlavia noastră către «ucenicul cel smerit al Mântuitorului Hristos». Iată că Sfântul mijloceşte înaintea Maicii Domnului şi a iubitului său Fiu, pentru toţi cei care i se roagă cu credinţă şi pentru toţi cei aflaţi în strâmtorări şi greutăţi, trimiţându-le ajutorul său“. (Cristian Bostan)

Sursa: http://ziarullumina.ro/minuni-de-azi-ale-sfantului-spiridon-87371.html

*******

Sfântul Spiridon m-a salvat de la sinucidere

Sfântul Spiridon m-a ajutat și pe mine de câte ori m-am rugat lui (la catedrala „Sfântul Spiridon-Nou”, la bisericuța cunoscută ca „Sfântul Spiridon-Vechi” unde se află și o icoană făcătoare de minuni a sfântului, dar și părticele din sfintele sale moaște). Prin anul 2007 sau 2008, nu-mi mai amintesc exact data, dar era cam pe la sfârșitul iernii și începutul primăverii, în timp ce mergeam pe stradă, prin zona Piața Unirii 1, București, mă apucaseră „ca din senin” niște stări oribile, inexplicabile, de neliniște, agitație, tulburare, deznădejde și gânduri suicidale, să cobor în stație și să mă arunc pe linia de metrou. Nu mai puteam gândi normal, parcă nu mai eram eu în acele momente.

Apoi, la un moment dat, am zărit printre blocuri biserica „Sfântul Spiridon-Nou” și parcă cineva nevăzut mi-a îndreptat pașii spre ea, să intru și să mă rog puțin. De cum am ajuns acolo și mi-am pus fruntea pe racla Sfântului Spiridon (pe acea particică unde sunt moaștele), am simțit o forță malefică, așa ca un fel de „gheară” invizibilă care-mi strângea cu putere creierul ca într-un fel de chingi și nu vroia să mă elibereze. Atunci am strigat cu disperare în gândul meu: „Sfinte Spiridoane, te rog ajută-mă, nu mă lăsa, fă ceva, scapă-mă!” și imediat m-am simțit eliberată de acel duh necurat care fusese trimis prin vrăji ca să mă chinuie și să mă împingă la mare păcat.

Sfântul Spiridon mă ajutase încă o dată, scăpându-mă de acel duh necurat și dându-mi, în locul tulburării, stări de pace, calm, liniște, împăcare, fericire, bucurie, seninatate, încredere, speranță (într-un viitor mai bun), cum nu mai avusesem de multă vreme, iar în plus, mi-a dispărut pe loc și toată oboseala (de parca mi-ar fi luat-o cu mâna) ce se acumulase în urma unor nopți nedormite și bântuite de insomnii chinuitoare. Mă simțeam atunci de parcă tocmai aș fi renăscut sufletește, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare Sfântului Spiridon, dar și pentru tot ajutorul primit și în alte imprejurări.

Nu voi putea vreodată să mulțumesc îndeajuns acestui sfânt, cât mai ales lui Dumnezeu, Maicii Domnului și multor altor sfinți și sfinte (Nectarie, Nicolae, Vasile Cel Mare, Cuvioasa Parascheva, Mina, Pantelimon, Cuviosul Dimitrie, Efrem Cel Nou, Ecaterina, Gheorghe, Ioan Rusul, Antonie Cel Mare, Calinic si Gheorghe de la Cernica și mulți alții), cărora m-am rugat și care m-au ajutat (neîntârziat, de multe ori).

Apoi, când m-am îndreptat spre stația de metrou din zonă, dar fără acele gânduri suicidale de mai devreme (de care mă scăpase Sfântul Spiridon), în timp ce coboram scările, doi brancardieri transportau un cadavru într-un sac și am simțit un impuls de a-i întreba ce se întâmplase, iar ei mi-au răspuns în treacăt, din mers, că un aurolac se aruncase ori fusese împins de un altul pe linia de metrou și murise, iar ei îl duceau de acolo. Am simțit milă și părere de rău pentru sărmanul aurolac, dar în același timp mulțumeam în gând lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Spiridon că pe mine mă salvaseră de la un asemenea gest necugetat și de neiertat.

(Mărturie trimisă redacției Doxologia de Teodora-Ecaterina)

*******

Sfântul Spiridon, însoțitor la examene

Înainte de examenul de bacalaureat, în 2007, eram foarte îngrijorat cu privire la cum mă voi descurca și cum mă va influența nota finală în alegerea facultății pe care s-o urmez, a orașului în care să-mi continuu studiile… Era primul test important pe care îl aveam în față, primul examen cu o miza serioasă.

Într-o zi, am mers la o biserică și i-am spus preotului de acolo că mă pregatesc pentru bac și sunt stresat din cauza asta, iar acesta mi-a spus simplu : „Citește acatistul Sfântului Spiridon și vei trece de examene cu foarte bine; dacă nu-l citești, vei trece doar bine…”. Am ajuns acasă și am citit acatistul, nu în fiecare seară, căci nu eram obișnuit să citesc rugăciuni, însă înainte de fiecare examen, iar în celelalte zile l-au citit părinții mei (ale căror rugăciuni ajută, de asemenea, foarte mult înaintea lui Dumnezeu).

În acest fel s-a apropiat examenul la limba și literatura română, materie pe care o consideram prea ușoară și, ca atare, am neglijat-o în timpul liceului, iar acum trebuia să recuperez. Citisem mult, dar mai erau câteva subiecte pe care nu le știam. Pe atunci se publicau cele 100 de variante de subiecte din care urma să se aleagă unul, iar până la bacalaureat apăreau și cărți cu rezolvările celor 100 de subiecte. Era deja noaptea dinaintea examenului. Am deschis cartea cu rezolvările subiectelor la subiectul numărul 76 și am văzut că era o operă literară pe care nu o prea știam. Așa că am vorbit imediat cu colegele cele mai bune la română să-mi explice, pe scurt, ce ar scrie ele, dacă ar pica un așa subiect.

A doua zi, așteptam în sala de examen ca subiectul să fie extras. Am fost uimit să aflu că fusese extras chiar subiectul numărul 76 și am scris foarte bine, luând o notă peste așteptările mele.

Acesta a fost punctul de început care mi l-a adus în față pe Sfântul Spiridon și puterea sa. Așa cum spune și acatistul său: „Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie”.

Acest ajutor primit de la Sfântul Spiridon mi-a rămas viu în minte multă vreme și am cerut ajutorul Sfântului, citind acatistul, de fiecare dată când aveam un examen mai greu.

Alte minuni au urmat însă….. find deja în anul al doilea de facultate și fiind student la două facultăți în paralel, una dintre ele a fost puternic neglijată. Mergeam la cursuri, însă nu aveam mult timp disponibil pentru învățat. Vă mărturisesc, la toate examenele am trecut cu bine, cerând cu nădejde ajutorul Sfântului Spiridon, deși nu reușeam niciodată să parcurg absolut toată materia, din lipsă de timp.

Întâmplările aparent de neexplicat au continuat. În anul III de facultate, m-am hotărât să urmez și un curs de franceză tehnică, întrucât aveam nevoie de cunoștințe și de o diplomă care să mă ajute la angajare. La ultimul curs, cu trei zile înainte de examen, am făcut o simulare de test. A sosit ziua examenului, am extras subiectul de pe masa comisiei și… surpriză! …era exact subiectul pe care îl folosisem și la simularea desfășurată cu trei zile înainte… Nu-mi venea să cred că mi se întâmpla din nou așa ceva, însă m-am temperat, am rezolvat subiectele cum îmi aminteam de la simulare și am luat nota foarte bună.

Pentru a nu lungi și mai mult această mărturie, o să mai fac referire doar la o întâmplare, ceva mai recentă. În fiecare an, la facultate, se organizau simulări pentru un examen de accedere în profesie. În anul 2010, am participat la o astfel de simulare și mi-a rămas în minte un text din cele pe care le conținea simularea. Cum unele lucruri le uităm aproape imediat, iar altele ni le amintim perfect și la zeci de ani distanță, fără a exista, aparent, un motiv pentru asta, mie mi-a rămas în minte acest text de 12-14 rânduri.

La doi ani distanță, în 2012, când am susținut examenul de intrare în profesie, eu mai aveam 5 minute din cele 4 ore cât dura examenul și încă un subiect de rezolvat. Acela a fost momentul în care am conștientizat că nu-mi vor ajunge cele 5 minute pentru asta sub nici o formă… Totuși, când mi-am aruncat privirea pe text, am constat că era exact același cu cel pe care îl țineam minte, cuvânt cu cuvânt, de doi ani de zile, fără nici un motiv aparent, de la acel examen de simulare. Așadar, am rezolvat totul în cele 5 minute hotărâtoare și am obținut un punctaj final mare, care m-a calificat să fiu apoi angajat.

Le puteți numi coincidențe, sau noroc, însă dacă citiți viața și acatistul Sfântului Spiridon, veți ști cu siguranță, în sufletul dumneavoastră, fără pic de îndoială, când ați primit ajutorul Sfântului și veți avea o bucurie care nu seamănă cu nimic de pe pământ. (I.D.B.)

Sursa: https://doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii/sfantul-spiridon-insotitor-la-examene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.